The Scream

O vizita la muzeu intr-o zi ploioasa de toamna, Oslo si starile care l-au determinat pe Munch sa "strige".

"I was walking down the road with two friends when the sun set; suddenly, the sky turned as red as blood. I stopped and leaned against the fence, feeling unspeakably tired. Tongues of fire and blood stretched over the bluish black fjord. My friends went on walking, while I lagged behind, shivering with fear. Then I heard the enormous, infinite scream of nature."

TIRED.

Asa ma simt si eu, ca omu asta stramb din poza. Macar de-as avea o rotita in spate pe care sa o intorc cand am nevoie de energie. Nici nu pot zice ca m-am omorat cu firea in ultima vreme (sunt in pauza de o saptamana, dupa niste mind-boggling exams), in fapt nu fac decat sa pierd vremea cu spor. Sunt dezorganizata si 'sarita' de pe fixul lucrurilor, derapez ca si cum in drumul meu ar fi numai gheata si acest lucru incepe sa ma enerveze, adica mai sunt si iritata pe deasupra. Mi-am schimbat programul din prea multa lipsa de ocupatie si asta e rezultatul. 

"Nu-i nimic", imi zic, caci imi vin - si trec la fel cum vin - idei revolutionare: "de maine!!! de maine!!! o sa ma trezesc mai de dimineata (urasc sa ma trezesc in mijlocul zilei) si o sa fac vreo n-spe mii de lucruri deodata, pe care pana acum le-am amanat cu succes. It's a brand new day everyday! 

Pana la urma de fapt o sa ajung sa imi scriu frustrarea pe blog...caci nimeni nu le poate face pe toate :)

ROOTLESS TREE

incerc sa imi gasesc radacini, dar simt ca nu ma pot linisti nicaieri. Am o stare enervanta de-a dreptul, ma trezesc in fiecare dimineata mai devreme decat am planificat in seara precedenta cu mii de ganduri pe care le adun si le impart in mintea mea fara vreo noima, ganduri pe care nu 'le gandesc' pana la capat. M-am saturat sa analizez lucruri si intamplari si oameni, sa dau socoteala, sa ma eschivez. Refuz sa ma mai conving ca totul e bine, cand nu e. Cu toate astea, nu mi-am pierdut nicio secunda optimismul, doar mi-am asumat realitatea. Traiesc, gandesc, simt in prezent.

Stiu ca eu sunt singura care poate sa ma scoata din starea asta, dar in acelasi timp simt ca nu am nicio putere asupra mea. Sau ca nu am dreptul sa am vreo putere asupra altora, sa trasez linii si sa imi imaginez cai pe care altii sa le urmeze doar pentru ca asta cred eu ca i-ar face fericiti (sau ca m-ar face pe mine fericita).

Nu stiu unde sa imi caut radacini care sa ma tina pe loc, sa nu mai vreau sa plec, sa ma linisteasca.

"9 crimes" - some sins

Nu stiu cine ce mai asculta, dar eu sunt cuplata pe Damien Rice de cateva zile. De cat am tot ascultat o melodie de-a lui, am inceput sa ma gandesc la posibile "crime" pe care le-am comis voluntar sau nu - cu fapta sau cu gandul :). Pacatul de care ma fac cel mai adesea vinovata este acela de a provoca cu buna stiinta pasiune in ochii prietenilor dragi. Nici nu imi dau seama exact de ce inca mi se par inofensive actiunile mele (sau daca nu inofensive, cel putin placute pentru ambele parti), din moment ce de n-spe mii de ori mi s-au rasturnat in cap rezultatele nu tocmai placute. Neplacute pentru prietenii mei care se condamna ei insisi pentru "neatentia" de care au dat dovada cand eu am trambitat sus si tare, ca sa evit eventuale mustrari de constiinta, ca "no hai banda, no hai orchestra" (v. Mulholland Dr.), si care imi sincer imi sunt dragi.

Ar fi trebuit sa invat din greseli, dar cum "errare humanum est perseverare diabolicum" poate e altceva la mijloc :)

in between dreams...

I wanna wake up and find my way out from in between these dreams
It's better when we're together baby
You look so pretty sleeping next to me but you'll never never know
We feel so certain but we don't know a thing
Cept for when I wake up in the morning and i'm sitting in the shade
eating banana pancakes we made
With all the good people really not so hard to find
Theres no other way
When my mind is a mess well
I think that its best that we wait so i'm sitting waiting wishing
That you will believe in some kind of superstitions baby.
Then you could see if we staple it together and call it bad weather

(Re)introducere: mi-am pierdut inspirarea?

Am observat ca trebuie sa fiu sub presiune ca sa fac ceva productiv. Iata un exemplu: n-am mai scris pe blog de o gramada de vreme. Motivul este: nu am avut de ce sa ma plang. Nu e rau totusi, nu?
Re-intru in normalul vietii de studenta in an terminal (sper sa ma mobilizez curand), drept urmare o sa vociferez (a se intelege scriu) din ce in ce mai des. Pe curand! ;)

short thought

Zilele trecute am baut cel mai bun ceai 'Thousand and one nights' ever.

N-as stii sa zic exact de ce am simtit ca a fost cel mai bun...poate pt ca urma unui film prost, unei seri geroase, unui examen obositor! Poate pentru ca a fost insotit de o ciocolata dulce - amaruie ca si starea mea...